PE MELEAGURI MONTANE: LAKE CHALLENGE

In cele doua iesiri spontane si rapide pe care le-am facut saptamanile trecute am reusit sa traversam inot doua lacuri foarte frumoase, Dragan si Colibita. Lacul Dragan, care este tot in judetul Cluj, dar putin mai retras in inima muntilor si mai "protejat de drumuri rele", este mai putin vizitat de turisti decat lacurile Tarnita si Belis. Poate si apa mai rece, lacul aflandu-se la o altitudine mai mare decat celelalte doua, ii tine pe grataristi la respect. Astfel mizeria este mai putin deranjanta si faptul ca lipsesc barcile cu motor este un adevarat lux aici. Inainte insa sa ma las dus de val si sa cred ca am dat de o pata de rai, am facut cunostinta cu defrisarile masive care se practica in aceasta zona. Hotii de lemne lucreaza aici fara sa fie deranjati de privirile curioase ale vizitatorilor, doar la sfarsitul saptamanii creste un pic fluxul de turisti. Doar atunci sunt deranjati de intrebarile "stupide" ale turistilor "nesimtiti" , cum am fost si noi, intrebandu-i:
- De ce blocati drumul public cu utilaje si busteni, oameni buni? - nu putem trece!
- Fraiere, nu vezi ca noi lucram aici! - a venit raspunsul ferm. 😅
Una peste alta, Lacul Dragan are apa rece si limpede. Mi-a placut mult. Traversarea inot ne-a luat doua ore si am parcurs 5,3 km. Am lasat bitele la baraj, iar cu masina am urcat la coada lacului, de unde am inceput inotul. Dupa ce am ajuns la baraj am pedalat inapoi la coada lacului parcurgand cativa km cu bitele pentru revenire. 😉

Lacul Dragan cu forma lui de "L", barajul fiind la calcaiul lui "L" 😀

Cat despre Colibita,...hm, trebuie sa recunosc ca a fost o surpriza placuta pentru mine. Nu am fost acolo niciodata pana acum si mi-am imaginat un mediu plin de manele si grataristi acompaniati de multe barci cu motor si jetski. Nu a fost insa asa. E drep ca lacul este inconjurat in totalitate de spatii construite: case, vile, pensiuni, pontoane care mai de care, totusi lacul este foarte curat si linistit. Nu este permis accesul cu barci motorizate (doar cu motoare mici electrice) iar jaful de lemne se face prin alte zone, nu in apropierea lacului. Astfel mi-a placut mult (binenteles nu aglomeratia de duminica dupamasa 😆) si ma bucur ca am ajuns in sfarsit si eu pe lacul Colibita.
Traversarea a fost una monotona, abia am asteptat sa se termine. Apa a fost parca prea calda pentru neopren iar faptul ca ultimii 4 km jumate se fac intr-o singura linie dreapta, m-a facut sa simt ca traversarea nu se va termina niciodata :).