LUNA AMARA

Intre 3 si 7 octombrie am avut parte de cateva experiente foarte intense. Atat de intense incat nici nu am putut sa scriu despre ele timp de cateva saptamani. Am tot stat sa se aseze, sa pot trage concluziile potrivite si sa incerc sa invat din ele. Este vorba despre un extrem Iron Man (4 km inot in apa de 11 grade/temp aerului 1 grad, 185 km bicicleta cu 3200 m diferenta de nivel pozitiva si 42 km alergare montana cu 2600 m+ pe un traseu nemarcat si fara puncte de revitalizare) in Muntenegru unde am facut parte din echipa de suport al lui Szabo Ferenc si tragedia de la editia din acest an al Maratonului Piatra Craiului (Eniko si Edy, montaniarzi experimentati au murit in timp ce participau la concurs, cazand in gol intr-o zona expusa). Legat de aventura din Munte Negru simt multa bucurie si energie pozitiva si pofta de a participa la astfel de provocari, iar cand vine vorba despre MPC ma intristez profund si ma cuprinde frica. Cum pot sa pateasca doi oameni experimentati asa ceva la un concurs foarte bine organizat? Sigur, in adancul mintii stiu raspunsul, este vorba despre noroc, dar tocmai din aceasta cauza este inspaimantator. Nu este suficient sa fii bine pregatit, sa ai experienta, sa fie evenimentul bine si in siguranta organizat, trebuie sa ai si suficient noroc ca sa iasa totul bine. Din pacate cei trei (Eniko, Edi si organizatorul) nu au avut noroc in acea zi de sambata...
In 6 octombire, la ora 20 eram in inima muntilor Durmitor insotindu-l pe prietenul meu Feri la etapa de maraton la lumina stralucita a Lunii. Peisajul era linistit de o frumusete de neimaginat. Uitandu-ma la Luna totusi imi venea un gust amar in gura. Eu aflasem deja despre tragedia din Piatra Craiului insa am preferat sa nu-i spun nimic lui Feri. Avea nevoie de toata energia si concentrarea lui pentru a putea termina cu bine concursul de o dificultate de greu imaginat. Il admiram pentru ceea ce face, il incurajam si ma bucuram din suflet cand vedeam cat de bine se tine. In capul si in sufletul meu alternau permanent gandurile si sentimentele faine cu cele de amaraciune si tristete fata de cei doi care au suferit un tragic accident si de organizatorii concursului.
Legat de aventura din Munte Negru, iti multumesc Feri ca ai impartasit cu mine acele minunate clipe dintr-o calatorie care a durat 19 ore. M-ai inspirat, presimt ca iti voi calca pe urme 😀. 
Cat despre MPC...sunt alaturi in gand de familiile indurerate si de organizatorii MPC

,care au dat viata alergarii montane in Romania si carora le datoram cu totii cei care practicam acest sport, mii de multumiri.

Lacul Negru. Incet se ridica ceata si intunericul. Feri mai inota pe undeva prin lac😁 la momentul acela

Iesirea din lac

Iesirea din lac 2.

A inghetat barba! 😂😂

Foarte concentrat la proba de bita 😊

Prima etapa din proba de alergare. 10 km 500 m+

Mai e putin si intram in munti

Feri se apropie de creasta zimtata a muntilor Durmitor

Muntii Durmitor, un loc care merita vizitat!

O ALERGARE LUNGA - CIUCAS X3

Au trecut cateva zile de cand s-a terminat "calatoria de 108 km si 5600 m+, dar in mine tot nu s-au limpezit sentimentele si gandurile traite in cei 18 ore si 20 de minute. Ori de cate ori am participat la un concurs, concluzia a fost clara: gata, nu mai concurez, e un stres de care nu am nevoie, nu-mi face bine nici din punct de vedere fizic si nici psihic. Mi s-a schimbat modul de viata in ultimii 20 de ani, ma stresez si muncesc mai mult decat fac sport. In primii 20 de ani a fost invers 😀, acum insa trebuie sa ma multumesc cu sportul din placere si in timpul liber. De data asta s-a intamplat ceva deosebit. La final am simtit o bucurie si o multumire, o liniste care m-a facut sa zambesc si sa fiu foarte fericit. A fost prima oara cand m-am bucurat de fiecare clipa a concursului. E,...au fost si momente in care am suferit ca un caine si nu m-am putut bucura de natura, dar per total...a fost magic. A fost un combo foarte reusit din care  a facut parte coechipierul meu Csongor Vagasi, capitanul de echipa Vezentan Laurentiu, echipa de suport Ramona si Gabor Sztranyicki si bineinteles conditiile foarte bune de vreme si de traseu. Locul doi la echipe a fost cireasa de pe tort. Cu acest rezultat sunt mai mult decat multumit, iar faptul ca m-am recuperat foarte repede dupa acest efort a facut sa fie o amintire foarte placuta si pozitiva.

Inainte de start doua maimute in loc sa doarma, stau in frig 😆

Super peisaj!! Ciucasul este un munte foarte frumos care merita vizitat.

Chiar am zambit, m-am simtit bine pe tot parcursul traseului

Finishul, cel mai fain a fost ca ne-am revenit repede, am fost bine dispusi si am putut minca mult si bine 😊

LAKE CHALLENGE - DRAGAN SI COLIBITA

In cele doua iesiri spontane si rapide pe care le-am facut saptamanile trecute am reusit sa traversam inot doua lacuri foarte frumoase, Dragan si Colibita. Lacul Dragan, care este tot in judetul Cluj, dar putin mai retras in inima muntilor si mai "protejat de drumuri rele", este mai putin vizitat de turisti decat lacurile Tarnita si Belis. Poate si apa mai rece, lacul aflandu-se la o altitudine mai mare decat celelalte doua, ii tine pe grataristi la respect. Astfel mizeria este mai putin deranjanta si faptul ca lipsesc barcile cu motor este un adevarat lux aici. Inainte insa sa ma las dus de val si sa cred ca am dat de o pata de rai, am facut cunostinta cu defrisarile masive care se practica in aceasta zona. Hotii de lemne lucreaza aici fara sa fie deranjati de privirile curioase ale vizitatorilor, doar la sfarsitul saptamanii creste un pic fluxul de turisti. Doar atunci sunt deranjati de intrebarile "stupide" ale turistilor "nesimtiti" , cum am fost si noi, intrebandu-i: 
- De ce blocati drumul public cu utilaje si busteni, oameni buni? - nu putem trece!
- Fraiere, nu vezi ca noi lucram aici! - a venit raspunsul ferm. 😅
Una peste alta, Lacul Dragan are apa rece si limpede. Mi-a placut mult. Traversarea inot ne-a luat doua ore si am parcurs 5,3 km. Am lasat bitele la baraj, iar cu masina am urcat la coada lacului, de unde am inceput inotul. Dupa ce am ajuns la baraj am pedalat inapoi la coada lacului parcurgand cativa km cu bitele pentru revenire. 😉

Lacul Dragan cu forma lui de "L", barajul fiind la calcaiul lui "L" 😀

Cat despre Colibita,...hm, trebuie sa recunosc ca a fost o surpriza placuta pentru mine. Nu am fost acolo niciodata pana acum si mi-am imaginat un mediu plin de manele si grataristi acompaniati de multe barci cu motor si jetski. Nu a fost insa asa. E drep ca lacul este inconjurat in totalitate de spatii construite: case, vile, pensiuni, pontoane care mai de care, totusi lacul este foarte curat si linistit. Nu este permis accesul cu barci motorizate (doar cu motoare mici electrice) iar jaful de lemne se face prin alte zone, nu in apropierea lacului. Astfel mi-a placut mult (binenteles nu aglomeratia de duminica dupamasa 😆) si ma bucur ca am ajuns in sfarsit si eu pe lacul Colibita. 
Traversarea a fost una monotona, abia am asteptat sa se termine. Apa a fost parca prea calda pentru neopren iar faptul ca ultimii 4 km jumate se fac intr-o singura linie dreapta, m-a facut sa simt ca traversarea nu se va termina niciodata :).

Alaturi de Seletean Petrea, un omulet cat se poate de vesel si activ la 98 de ani. 😊

In mijlocul "actiunii"

Trilu-lilu 😁😂

Colibita este un lac frumos, care merita inotat 

Ditamai linia dreapta, zici ca nu se mai termina 😃

TRAVERSAREA LACULUI BELIS 18 aug 2019

Inotul a fost si este o adevarata provocare pentru mine. Cand eram copil n-am reusit sa invat inotul nici macar din trei incercari, trei veri consecutive in care m-au dat parintii la curs de inot. Ba luam ceva virus din bazinele super igienizate de pe vremea lu' Ceasca, ba imi era frica de instructor. Cand am mai crescut si eram singurul din gasca care nu stia sa inoate, imi era super rusine. Am inflorit astfel o minciuna gogonata, cum ca am facut polo si sigur ca stiu sa inot foarte bine, ceea ce era adevarat partial...m-au dat afara de la polo ca nu stiam sa inot 😅. Pana la urma am invat de la tata, la Sovata. Caineste, ce-i drept, dar pluteam si avansam in apa 😉
Duminica trecuta am traversat inot lacul de acumulare Belis din Muntii Apuseni si nu in "stilul caine" 😅😆
Am reusit sa inot mai mult de doua bazine fara orprire asa cum faceam cu ceva timp in urma. Sunt departe sa fiu un profi, dar macar am depasit "Era Catel"🐶 iar 9.5 km e chiar o distanta pe care nu credeam vreodata ca voi reusi sa o parcurg inot.

Stratul cu multe emotii in ceata diminetii

Ceata s-a ridicat repede si vremea a fost superba cu temperatura apei numai buna pentru inot

Mai sunt multi km

La final cu echipa de la Orca, organizatori ai Belis Triatlon

La final bucuria este imensa. Multumim Pista (omul cu caiacul) pentru companie si suport

MURES 24, iulie 2019

Rupicapra Team cu echipa de fete( Saci, Julcsi, Bobe si Gyongyike) si baieti ( Veze, Alex, Csongi si Zoli) stafeta, respectiv individual masculin (#LenardDenes 😊 )

Dupa cum spunea Barabasi Albert Laszlo, un cunoscut fizician, in cartea lui despre succes, daca esti suficient de bun in ceea ce faci si esti aprope de top, trebuie doar sa fii perseverent si rabdator ca sa ajungi numarul 1.😉

De ceva vreme (1,2 ani) simt ca in club (Rupicapra Team) incep sa se nasca asocieri intre membri care pot sa obtina rezultate cu adevarat valoroase si sa sjunga pe podium la concursurile de alergare montana si trail.

Sa faci parte sau sa alcatuiesti o echipa nu este deloc usor. Este mult mai simplu si implica semnificativ mai putina responsabilitate sa participi individual la competitii. Sa nu depinzi de nimeni sau sa nu ai nicio responsabilitate doar fata de tine.Pe mine insa m-a pasionat intotdeauna sportul in echipa. M-a motivat si m-a ambitionat faptul ca trebuie sa dau tot ce este mai bun in mine pentru a servi interesele echipei. M-au dezvoltat mult si am crescut mult invatand din momentele in care am fost nevoit sa pun la o parte interesele si ambitiile proprii, pentru a servi echipa. De mic copil am practicat sportul in echipa, handbalul, fotbalul si alpinismul sunt doar cateva exemple. Simplul fapt de a ma integra intr-o echipa, a de a avea suficienta empatie si toleranta fata de coechipieri a fost mereu o provocare adevarata si o motivatie imensa, Tin minte ca in copilarie am avut nevoie de doi ani sa ajung in sfarsit in echipa scolii la fotbal. Cand am reusit a fost o satisfactie imensa chiar daca abia atunci a urmat cea mai grea perioada, cea de integrare in echipa.

Ma bucur nespus de mult ca incepem sa formam echipe cat mai de succes in cadrul Rupicapra Team, iar rezultatele incep sa apara (Propark Adventure 2018 locul trei open, Marathon 7500/20019 loc trei open si Mures 24/2019 locul intai open)iar oamenii incep sa se mulelze din ce in ce mai frumos unul dupa celalalt.

La Mures 24 echipa a functionat perfect. 4 oameni s-au sincronizat cu totul timp de 24 de ore, iar rezultatul a fost unul de exceptie: locul intai la general pe echipe. Am facut parte din aceasta echipa care s-a structurat ideal. Veze, capitanul nostru, cu cea mai mare experienta in alergarea de anduranta, Csongor, un om pe a carui perseverenta si seriozitate poti conta oricand, Alex, un alergator de cursa lunga in crestere si foarte ambitios si in final eu, care sunt motivat la maxim si dau totul cand pot sa fac parte dintr-o ecipa indiferent de ce ramura sportiva este vorba. Au fost 24 ore foarte intense. Cu toate ca am avut 3 ore de respiro intre schimburi, ele treceau foarte repede. Am avut un adversar puternic in lupta pentru locul 1 astfel ca, daca nu alergam, atunci procedam dupa protocolul stabilit inainte de concurs (1 ora de revenire dupa alergare si doua de pregatiri pentru urmatoarea alergare: dus, stratching, hidratare, mancat, calcule si observarea adversarului, echipare si incalzire), protocol care a fost foarte strict controlat de capitanul nostru Veze. 😊

Primele ture, inca la lumina zilei si cu zambetul pe buze. 😊 In total am alergat sapte ture a cate 10.5 km fiecare cu exceptia lui Veze, el a mers 8. Ultima tura cea a 26-a am alergat-o impreuna toata echipa si am trecut linia de sosire tinandu-ne de mana 😊 Cu cele 26 de ture am stabilit noul record al competitiei, cel vechi fiind de 25.

Schimbul de stafeta cu Veze. Il asteptam mereu cu sufletul la gura. Stiam ca in tura mea alearga veriga slaba al adversarului nostru asa ca, am incercat sa fiu cat se poate de rapid sa cresc mult diferenta de timp intre echipele noastre. Colegii mei au avut o sarcina mai grea, deoarece adversarii au fost cam la nivelul lor, ba chiar in tura lui Csongor era un atlet care era mult deasupra noastra. Csongor a alergat insa foarte constant si astfel a reusit sa-l invinga in ultimele ture.

Goana in noapte cu lupul pe urmele mele 😋

Trecem impreuna linia de sosire in aplauzele organizatorilor :)

Pe cea mai inalta treapta a podiumului. Sarbatorim alaturi de colegele noastre care au ajuns a patra "echipa de baieti", depasind si echipele de mixt.

Diploma si medalia

M-am simtit in siguranta si foarte motivat in aceasta echipa. Am dat totul si rasplata a fost una care m-a emotionat mult: un loc pe cea mai inalta treapta a podiumului. Ultima data m-am simtit asa acum multi ani (20 🙈)cand am castigat campionatul regional de handbal. Va multumesc din suflet baieti si vreau sa inchei amintind si prestatia colegelor noastre a caror indarjire m-a emotionat la maxim.

Decizii

Primavera Trail Race și Vârful Păpușa

“Keep making decisions even if they are wrong decisions” - Joe Simpsons

Cred că a lua decizii este un lucru greu și plin de responsabilitate. Mai ales responsabilitatea îl face greu. Responsabilitatea în primul rând față de sine, frica de incertitudine și nesiguranța. 

Oare luăm o decizie bună sau rea? Cum influențează mersul lucrurilor decizia luată? 

Când ne aflăm în fața unui astfel de moment întotdeauna ne cuprind zeci de gânduri care ne paralizează și nu mai putem lua nicio decizie. Ideea este să nu ne fie frică să luăm decizii, chiar dacă ele sunt unele greșite și întotdeauna să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce am hotărât. Dacă se întamplă să luăm unele decizii greșite, nu este sfârșitul lumii! Putem învăța din ele și putem imediat să luăm unele bune în locul celor rele J

Încă din toamna lui 2018 m-am înscris la Primavera Trail Race, proba lungă (55 km), care avea să se desfășoare în 30 martie 2019. Toată iarna m-am pregătit pentru acest eveniment frumos, o competiție care practic dă startul sezonului de alergare montană în Romania. M-am antrenat din greu și cu sufletul la gură să pot lua startul la acest eveniment prestigios.

În data de 26 martie dimineața, am urcat în pod să iau ultima tabla de slănină care mai atârna legată de grindă. Ca de obicei, când urc ăn pod mă duc la gemulețul din partea sudică să verific dacă se văd Carpații Meridionali în depărtare. Fiind atmosfera foarte curată, cum am scos capul pe geam am zărit creasta majestuosă și înzăpezită a Făgărașului. Ca un adevărat îndrăgostit al crestelor înzăpezite am simțit că trebuie să mă duc acolo, orice ar fi. Au urmat trei zile în care m-am tot gândit ce și cum să fac să merg și la Primavera, că până la urmă acela era planul inițial, și să ajung și pe crestele înzăpezite. Iată procesul: J

Mă sunase un vechi camarad de munte și m-a invitat în Retezat, zicând că va fi o vreme numai bună de schi și de alpinism. Asta m-a influențat foarte mult J

Am zis că mă duc la munte doar dacă vremea este perfectă. M-am uitat pe prognoză și se anunța vreme perfectă.

În acel moment nu mai aveam permis de conducere, mi-l suspendaseră cu o săptămână înainte. Mă duc doar dacă gasesc un sofer care merge și la Primavera și își dorește să ajungă și la munte. Spre norocul meu, am găsit.

Ca să ajung în Retezat sâmbătă seara, trebuia să plec din Șuncuiuș cel târziu la ora 13. Pentru asta trebuia să trec de la cursa lungă la cea scurtă și să părăsesc Rupicapra Team la distracția de după concurs. Mi-a venit foarte greu să deranjez organizatorii concursului să mă treacă de la o cursă la alta. De obicei nu fac așa ceva, pentru că știu cât este de incomod și cât îi încurc. M-am tot gândit la treaba asta și am zis că merg în Retezat doar dacă îmi pot modifica statusul fără să-i încurc. Balazs Kohan, un om foarte amabil, m-a ajutat și cu asta. Mulțumesc din suflet, Balazs!

Totul era pregătit deci pentru ambele aventuri: Primavera Trail Race Cross și Vârful Păpușa prin valea Galeșului. Iată cum felul deciziilor a dictat mersul întâmplărilor:

Faptul că m-am transferat la cross a fost o decizie super bună. Am alergat bine, m-am simțit bine și am obținut locul trei la categoria de vârstă. Yuppi!! A fost o decizie grea și chinuitoare să nu rămân la festivitatea de premiere…L 

Am hotărât însă că e mai bine să ajung cât mai devreme în Retezat.

În Retezat am prins vreme speldidă, cu condiții ideale pentru schi și cu zapadă întărită în zona vârfului, numai bună pentru alpinism. Mă bucur că am avut încredere în prognoză. Era prima ieșire anul acesta în Retezat, locul unde am devenit alpinist. A fost o tură foarte reușită și plină de emoții.

Valea Galeșului

Lacul Galeș

Lacul Galeș

Panorama - Vf. Păpușa, vf. Peleaga, Bucura 1 și 2, vf. Retezat

Creasta estică a vf. Păpușa

Creasta estică a vf. Păpușa

Șirul de variații, emoții și decizii luate s-a dovedit a fi un proces foarte eficient, care a meritat din plin.

English version:

Decisions

“Keep making decisions even if they are wrong decisions” - Joe Simpsons

I think making decisions is a hard and responsible act. Especially responsibility makes it hard. It's primarily responsibility for self and fear of uncertainty. 

Are we making a good or bad decision? How does decision making influence the course of things? 

When we are in front of such a moment, we always have dozens of thoughts that paralyze our mind and we can not make any further decisions. The point is not to be afraid to make decisions even if they are wrong, but always take responsibility for them. If it happens to make some wrong decisions, it's not the end of the world! We can learn from them and we can immediately take some good ones instead of the bad ones.

Since autumn 2018 I registered for Primavera Trail Race, the long race (55 km), which was to be held on March 30, 2019. All winter I prepared for this beautiful event, a competition that practically gives the start of the mountain running season in Romania. I trained hard so I could take the start at this prestigious event.

On the morning of March 26, I went up to the attic to take the last bacon plate that hangs on the roof beam. As usual, when I get to the attic, I go to the southern window to see if the Southern Carpathians can be seen in the distance. As the atmosphere was clear, as I pulled my head out onto the window I saw the majestic and snowy ridge of Fagaras Mountains. Being a real snowy ridges lover, I felt like I had to go there no matter what. During the next three days I thought about what to do and how to go to Primavera (which was the initial plan) and to get on the snowy ridges, too. So…this is how I proceeded:  

An old friend called me and invited me to Retezat saying there would be a good weather for skiing and climbing. That was the thing which influenced me the most..

I said “OK my friend, I'm going to the mountains only if the weather will be perfect.”

I looked at the forecast and the perfect weather was announced.

At that point, I did not have a driving license, it has been suspended a week earlier. I only go if I find a driver who goes to Primavera and wants to go to the mountains, too.  Lucky me, I found one.

To get to Retezat on Saturday night, I had to leave Suncuius at last at 13 o'clock. That's why I had to go from the long race to the short race and leave Rupicapra Team for the fun after the competition. It was very difficult for me to bother the organizers of the contest to switch me from one race to another. I usually don’t do that because I know how uncomfortable  and tangled can be for them. I've been thinking about this and I said I'm only going to Retezat if I can change my status without bothering them too much. Balazs Kohan, a very kind man, helped me with that. Thank you so much.

Everything was prepared for both adventures: Primavera Trail Race Cross and Papusa Summit through Gales Valley. Here's how the decisions dictated the course of events:

The fact that I got transferred to the cross was a great decision. I ran well, I felt good and I got the third place in the age category. Yuppi !! It was a tough and painful decision not to stay at the awards ceremony ... But I decided it was best to get to Retezat as early as possible.

In Retezat I had a splendid weather, with perfect conditions for skiing, with snow strengthened in the peak area, ideal for climbing. I'm glad I had confidence in the forecast. It was the first time this year in Retezat, the place where I became a climber.

It was a very successful weekend, full of emotions.

All this variations, emotions and decisions made, proved to be a very efficient process that was truly worth it.

Malta, tărâmul cavalerilor

Malta, tărâmul cavalerilor și al braconierilor de păsări

În ultimii câțva ani buni (vroe 30), nu m-am mai gândit foarte intens la cavaleri și nici nu am mai visat să pășesc pe tărâmul lor. În prezent, doar prin entuziasmul lui Adam, fiul meu de nici 5 ani, mai țin legătura cu călăreții îmbrăcați în armură pănâ în vârful capului, cei care au dominat o bună parte a istoriei Europei.

- Ne luptăm? Strigă Adam întrebător, după care se năpustește asupra mea cu sabia și scutul lui din lemn, nevoit fiind să mă apăr și să-mi iau și eu sabia pe care tot el mi-o întinde.

Se spune că nimic nu este întâmplător. În primăvara anului 2018, când luptele cavalerești purtate în compania fiului meu erau în toi, am câștigat la un concurs de alergare alături de Rupicapra Team două bilete de avion gratuite, fără precizarea destinației. Aproape un an a trecut fără să ne hotărâm care să fie destinația. Cu o lună înainte expirării biletelor ne-a venit o idee: să fie Malta, tărâmul cavalerilor.

Am plecat cu Ramona la sfârșitul lunii februarie. O perioadă cam ciudată pentru o excursie pe malul Mediteranei, însă și această perioadă are avantajele ei. Temperaturile nu sunt foarte ridicate (ceea ce pentru mine contează foarte mult), turiștii nu abundă, iar zborul cu avionul e iefrin și rar (un zbor pe saptămână = 7 zile fără "scârbici").

Avionul a plecat cu o întârziere de două ore si a ratat prima aterizare, la Malta fiind furtună cu vânt de 100 km/h. Făcând haz de necaz, pot să spun că plătind puțin am avut parte de senzații tari. A meritat deci.

A doua zi ne-am trezit leneși, amorțiți fiind încă de galopul de acasa și zborul cu multă adrenalină cu doar câteva ore în urmă. Ne-a, planificat turele pe câteva principii care ne interesează în orice colț al lumii am pleca. Natura, zona rurală, gastronomia și vinul local. Întotdeauna este simplu și eficient când știi ce vrei: dimineața un mic dejun din bucătăria locală și o cafea, pe urmă o tură în zona rurală până după amiaza târziu si pe seară o cină gustoasă clătită cu vinuri locale.

Foarte ușor am ochit traseele care merită vizitate mergând pe jos. Cei de la Turist Info nu au fost surprinși deloc când le-am spus că noi vrem să mergem pe jos. Imediat ne-au propus câteva variante. Au ei pregătite niște ture în "the country side" cică cu poteci marcate și cu chestii foarte faine de văzut. Ei bine, ne-am hotărât să le luăm frumos pe rând, în fiecare zi câte o zonă.

Malta este o țară plină de istorie, o istorie scrisă de un amalgam imens de popoare și culturi, devenind astfel un mozaic mare și colorat. Mari cuceritori, cavaleri, pirați și diverse imperii și-au lăsat amprenta asupra arhitecturii, limbii și obiceiurilor acestei mici insule.

Cele cinci ture făcute de noi ne-au purtat prin spațiu și timp pe niște meleaguri incredibil de frumoase. Cu toate că potecile nu erau deloc bine marcate, noi ne-am bucurat de aventură și am căutat pe hartă cu atenție fiecare potecă sau drum. Prin turele făcute am reușit să ne identificăm un pic cu oamenii și cultura lor și să ne bucurăm de peisajele deosebite ale insulei.

Pe scurt despre Malta:

- un mozaic colorat de obiceiuri și culturi din care iese în evidență era cavalerilor și perioada Imperiului Britanic

- Atenție! Se circulă pe partea stângă, adică englezește. Ai nevoie de cel puțin o săptămână să te obișnuiești cu acest lucru

- vara e super cald, iarna e plăcut, dar bate foarte mult vântul și poartă cu el o grămadă de gunoaie. da, în Malta vei găsi mult gunoi pe jos...

- oamenii sunt foarte diferiți "după formă, după port", dar aproape toți sunt foarte drăguți și amabili. Mereu poți conta pe șoferul de autobuz, pe doamna de la magazin sau pe amabilitatea pescarului dintr-un golf ascuns. Te ajută cu drag și toți vorbesc engleză.

- rețeaua de transport în comun este una de excepție. Poți merge oriunde și oricând cu autobuzele din Malta.

- cu euro poți cumpăra orice, iar mâncarea și vinul sunt foarte bune. În gastronomie predomină influența bucătăriei britanice și cea italiană, cu rețete simple si gustoase. Toate însă sunt mai scumpe decât la noi, atât produsele, cât și serviciile.

- plata cu cardul se poate face doar în magazinele mai mari și in localurile mai selecte. La micile magazine de pe stradă sau la cafenelele de la colț va trebui să plătești cash.

- mersul cu bicicleta e anevoios în Malta. Drumurile sunt înguste, de proastă calitate, aglomerate, iar pistele de bicicletă lipsesc cu desăvârșire.
- dacă sunteți ornitologi sigur nu veți merge în Malta. Înafara faptului că animale sălbatice nu mai sunt de mult pe insulă, braconierii impușcă mii de păsări în timpul migrației, cănd acestea tranzitează insula.

Așadar, dacă aveți ocazia, vizitați Malta. Nu veți regreta, e o experiență interesantă din multe puncte de vedere.