PE MELEAGURI MONTANE: LUNA AMARA

Intre 3 si 7 octombrie am avut parte de cateva experiente foarte intense. Atat de intense incat nici nu am putut sa scriu despre ele timp de cateva saptamani. Am tot stat sa se aseze, sa pot trage concluziile potrivite si sa incerc sa invat din ele. Este vorba despre un extrem Iron Man (4 km inot in apa de 11 grade/temp aerului 1 grad, 185 km bicicleta cu 3200 m diferenta de nivel pozitiva si 42 km alergare montana cu 2600 m+ pe un traseu nemarcat si fara puncte de revitalizare) in Muntenegru unde am facut parte din echipa de suport al lui Szabo Ferenc si tragedia de la editia din acest an al Maratonului Piatra Craiului (Eniko si Edy, montaniarzi experimentati au murit in timp ce participau la concurs, cazand in gol intr-o zona expusa). Legat de aventura din Munte Negru simt multa bucurie si energie pozitiva si pofta de a participa la astfel de provocari, iar cand vine vorba despre MPC ma intristez profund si ma cuprinde frica. Cum pot sa pateasca doi oameni experimentati asa ceva la un concurs foarte bine organizat? Sigur, in adancul mintii stiu raspunsul, este vorba despre noroc, dar tocmai din aceasta cauza este inspaimantator. Nu este suficient sa fii bine pregatit, sa ai experienta, sa fie evenimentul bine si in siguranta organizat, trebuie sa ai si suficient noroc ca sa iasa totul bine. Din pacate cei trei (Eniko, Edi si organizatorul) nu au avut noroc in acea zi de sambata...
In 6 octombire, la ora 20 eram in inima muntilor Durmitor insotindu-l pe prietenul meu Feri la etapa de maraton la lumina stralucita a Lunii. Peisajul era linistit de o frumusete de neimaginat. Uitandu-ma la Luna totusi imi venea un gust amar in gura. Eu aflasem deja despre tragedia din Piatra Craiului insa am preferat sa nu-i spun nimic lui Feri. Avea nevoie de toata energia si concentrarea lui pentru a putea termina cu bine concursul de o dificultate de greu imaginat. Il admiram pentru ceea ce face, il incurajam si ma bucuram din suflet cand vedeam cat de bine se tine. In capul si in sufletul meu alternau permanent gandurile si sentimentele faine cu cele de amaraciune si tristete fata de cei doi care au suferit un tragic accident si de organizatorii concursului.
Legat de aventura din Munte Negru, iti multumesc Feri ca ai impartasit cu mine acele minunate clipe dintr-o calatorie care a durat 19 ore. M-ai inspirat, presimt ca iti voi calca pe urme 😀.
Cat despre MPC...sunt alaturi in gand de familiile indurerate si de organizatorii MPC

,care au dat viata alergarii montane in Romania si carora le datoram cu totii cei care practicam acest sport, mii de multumiri.